Rambursarea anticipată parțială a creditului presupune stingerea unei părți din datoria către bancă (soldul creditului), și diminuarea dobânzilor pe care le aveți de plătit creditorului până la stingerea totală a obligației.
Rambursarea unei părți din credit este recomandată chiar și atunci când dispuneți de o sumă redusă de bani pe care o puteți utiliza cu [...]
BNR a aprobat și a publicat în Monitorul Oficial noul regulament de creditare pentru persoane fizice.
În perioada următoare băncile vor modifica procedurile de creditare și le vor înainta Băncii Naționale spre aprobare. Astfel:
1. Avans de minim 15% pentru creditele ipotecare în lei, de minim 25% pentru creditele ipotecare în euro și de 40% pentru [...]
Se așteaptă ca noul regulament BNR privind creditarea persoanelor fizice să fie aplicabil din cursul lunii noiembrie.
Potrivit proiectului, publicat pe pagina de internet a BNR, creditele de consum ar putea fi acordate pe o perioadă de cel mult cinci ani (cu ipotecă sau fără), iar solicitanții trebuie să aducă garanții de cel [...]
Ordonanța 50 din data de 9 Iunie 2010 a avut un impact major asupra procesului de creditare pentru persoane fizice. Dacă inițial ordonanța era mult mai restrictivă în final a fost modificată și aprobată în favoarea băncilor prin Legea 288 din 28 Decembrie 2010.
Legea a pus ordine și a [...]
O întrebare pe care am auzit-o la multe persoane: ce e mai avantajos graficul cu rate (anuități) constante sau cu rate descrescătoare.
La creditul cu rate constante plătești în fiecare lună aceeași sumă. Întotdeauna la început se plătește mai multă dobândă și mai puțin din soldul creditului. Volumul acestuia scade odată cu apropierea de finalizare a contractului de credit. Astfel băncile încasează dobânda la începutul perioadei de creditare.
M.F. newsletter
Recent Comments
Stiri Money.ro- Leul își continuă aprecierea - Curs BNR: 4,4408 lei/euro
- Bursele europene au deschis luni în scădere, la minimul ultimelor cinci luni
- Alibaba răscumpără 20% din acţiuni de la Yahoo, pentru 7,1 miliarde dolari
- Britanicii fug cu banii din băncile spaniole
- BERD: Ajustarea fiscală din ultimii ani a fost "impresionantă" şi "dureroasă"
- Rajoy: Băncile noastre nu au nevoie de un plan european de salvare
- Minus în asigurări: Asigurări auto mai scumpe cu 10% și business în scădere cu 5%
- Facebook a debutat dezamăgitor pe Wall Street, din cauza vânzărilor masive
- Englezii se pregătesc să tipărească drahme
- Acţiunile băncilor spaniole cresc la bursă, deşi au fost retrogradate de Moody's
Rate de referinta
Curs valutar BNR
Oferit de: dailybusiness.roIndici Bursieri


